12-18 mai 2008, în fiecare zi, între orele 11-12 şi 18-19,
în zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou,
puteţi asculta, în format audio, poezie de Nichita Danilov

Nichita Danilov (n. 8 martie 1952, comuna Muşeniţa, Climăuţi, judeţul Suceava), poet şi prozator. Este redactor şef al revistei „Kitej-grad” şi editorialist al cotidianului „Ziarul de Iaşi”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Club European. Cîştigător al Marelui premiu poezie la Festivalul Internaţional „Nichita Stănescu”. În anul 2004 a fost decorat cu Ordinul Cavaler al Artelor Clasa A, ordin oferit de Preşedenţia României. A debutat editorial cu volumul Fîntîni carteziene, poeme, Editura Junimea, 1980 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România).
Alte volume publicate: Cîmp negru, poeme, Editura Cartea Românească, 1982; Arlechini la marginea cîmpului, Editura Cartea Românească, 1985; Poezii, Editura Junimea, 1987; Deasupra lucrurilor, neantul, poeme, Editura Cartea Românească,1990; Urechea de cîrpă, pamflete, Editura Boema, 1992; Apocalipsa de carton, eseuri, Editura Institutul European,1995; Mirele orb, poeme, 1995, Nevasta lui Hans, proză, Editura Moldova, 1996; Deasupra lucrurilor neantul / Au deussus des choses, le neant, Editura Axa,1997; Nouă variaţiuni pentru orgă, poeme, Editura Polirom, 1999; Peisaj cu ziduri şi uşi, poeme, Editura Augusta, 2000; Suflete la second-hand, poeme, Editura Vinea, 2000; Umbră de aur, melancolia, poeme, Editura Axa, 2000; Tălpi, roman, Editura Polirom, 2004; Ferapont, antologie de poezie, Editura Paralela 45, 2005; Capete de rînd, eseuri şi portrete literare, Editura Paralela 45, 2006; Maşa şi Extraterestrul, roman, Editura Polirom, 2006; Centura de castitate, versuri, Editura Cartea Românească, 2007; Locomotiva Noimann, roman, Editura Polirom, 2008.

Numele Casei tale, melancolia

Numele îl port deasupra mea cum o casă acoperişul:
zid înalt, acoperit de iederă.
De ploi nu mă apără,
de frig nu mă ocroteşte!
Noaptea îmi las mîinile să atîrne în gol
prin pereţii de sticlă ai casei
şi picioarele adumbrite de lună mi le scot
ca pe nişte corniţe de melc prin lucarnă.
Cu urechea lipită de burlanul
de dinspre partea de răsărit a Casei,
în singurătatea mea ascult
cum pe cerul gol se tînguie vidul.
Manechinele despuiate de pe străzi
şi oamenii cu faţa răvăşită de somn
mă întreabă: Cîţi bani ai îngropat
la temelia Casei tale?
La temelia Casei mele
am îngropat patru zaruri
Unul la răsărit, unul la apus,
unul la miazăzi, unul la miazănoapte.
Noaptea, prin somn, aud cum le rostogoleşte vîntul.